In octombrie a altui an ...

Zile pline, nopti nedormite, intalniri peste intalniri, deadline-uri ascunse prin toate colturile laptop-ului, telefoane de 'mai ajungi acasa?'

Scriu randurile astea pentru ca stiu cat de dor o sa-mi fie de tot tumultul asta in ceva vreme, de energia oamenilor intr-un sediu AIESEC in perioada recrutarii, de glumele prostesti aruncate pueril sa mai alunge din stresul organizatoric, de sutele de numere de telefon ale candidatilor care inca imi fug prin minte si prin fata ochilor, de nerabdarea cu care iesi dintr-un interviu si fugi la celelalte comisii sa razi si sa te bucuri de oamenii pe care i-ai cunoscut din intrebari.
Le vorbesc cu incredere oamenilor despre cum o sa arate toamna asta si totusi, acum la 3:57 noaptea gandurile par a avea o voce tremuranda in capul meu. Fiecare document pe care il facem, fiecare om pe care il alegem sa stea in fata membrilor noi, e o emtoie in plus pentru mine pentru ca stiu ca acum construiesc ceea ce sper sa fie un an mai bun.

Nu este nimeni care sa-mi spuna ca nu se poate si de-ar exista, de ce as asculta, cand eu stiu cel mai bine pentru ce fac pasii de acum?!

In octombrie a altui an o sa revin aici, o sa citesc cu sete si o sa fug spre sediu sa vad daca am reusit ...

A story about perspectives and forecasting

Placerea de a citi mi-a adus o poveste frumoasa. Finetea unui autor de a sublinia inedit practici de leadership...a real delight.

Un general si locotenentul lui s-au urcat intr-un tren in Anglia. Singurele locuri ramase erau in fata unei tinere domnisoare insotite de bunica sa. Generalul si locotenentul s-au asezat pe aceste locuri. Dupa un timp, trenul a trecut printr-un tunel lung. Timp de aproape zece secunde totul a fost cufundat intr-un intuneric total. In linistea din compartiment s-au auzit doua zgomote: un sarut si o palma plesnita. Fiecare dintre cei patru a avut propria sa perceptie asupra celor intamplate.

Tanara femeie gandea: ”Ma simt flatata ca locotenentul s-a gandit sa ma sarute, dar mi-e cumplit de jena ca bunica l-a palmuit”

Bunica gandea: “Ma simt jignita ca acest tanar a sarutat-o pe nepoata mea, dar sunt mandra de ea ca a stiut sa riposteze”

Generalul isi spunea: “Locotenentul meu a dovedit un curaj remarcabil cand a sarutat-o pe aceasta fata, dar nu inteleg de ce fata m-a palmuit pe mine din greseala”

Locotenentul era singurul care stia cu adevarat ce se petrecuse. In acel scurt moment in care totul a fost in intuneric el a avut dubla sansa de a saruta o fata frumoasa si de a-si palmui generalul.

Hanging by a moment

I’ve learned to trust myself. There are things that I hear loud inside and I would let them come out but you won’t admit I’m right. We should have a rule for living free in society and some of us should be held responsible for this: play sincere.

I lower my voice, I keep these things for me, I keep starving for truth. There are two ways you can profile yourself: being fade or getting out of the crowd. I choose to get out of the crowd everyday even if is not safe because by doing this you are seen. I want to be seen with my successes and failures, I am who I am, i'm starving for change.

Every step that I take brings me more into your field of vision, makes me vulnerable … I knew that from the beginning.

Here is the trip I begun. Nothing less would make me happy. Stay with me as long as you fell like staying and when you know is enough say it out loud so that I can hear it, not guess it.

For the life of me, I cannot remember what made me think it will be easy.

Don’t knock to come in … it’s empty

Stropi de ploaie care ma lovesc haotic. Pe cat ar fi de suparatori in anumite situatii pe atat imi sunt de indiferenti acum.

E liniste, desi cred ca numai eu o percep; sunt atat de multe lucruri care ma framanta dar e unul singur care se aseaza peste toate. Ma plimb linistita sub ploaia rece si nu depun nici un efort in a-mi gasi drumul spre casa … de ce m-as grabi?!

Timp, sentimente, rabdare, intelegere parca le ofer cu prea multa usurinta. I guess it comes back again, that feeling of being empty. Si stropii astia de ploaie sunt atat de insistenti de parca vor sa umple golul … as putea sa ma atasez de ei, imi sta in fire.

Today I remembered … i’m human

Doua ore groaznice si cateva coincidente: mi-am adus aminte ca nu sunt nimic mai mult decat un om. In ultima vreme am spus de prea multe ori “lasa ca o sa treaca”, “nu e nimic serios”,”o sa merg sa vad”.

O zi absolut normala, cel putin care se incadra in normalitatea ultimelor luni. O durere de masea care ma supara mai mult decat era cazul dar care putea sa mai astepte. Acum ma uit in coltul din dreapta jos al laptop-ului: e ora 23:00 si langa sta un calendar interactiv cu un TO DO list atasat. Stau in pat si simt aerul rece care intra pe geamul larg deschis, nu pot sa ma gandesc la nimic, mintea mea e in repaus total, imi simt mainile foarte grele.

Acum cateva ore eram pe un scaun la stomatologie, ‘rezolvam o problema minora’, s-a rupt filmul si m-am trezit altundeva; nu imi era clar. O durere enervanta si amorteala in mana dreapta … mi-am dat repede seama.

(23:17… a sunat telefonul… ) Cineva drag, ii povestesc, o voce calda care pare ca ma intelege.

Uneori nu vedem padurea de copaci. Scapam lucruri esentiale dintr-o inconstienta puerila. E tare ciudata seara asta … aerul e atat de linistitor si totusi mintea mi-e atat de confuza, corpul atat de inert.

I’m human … maine pornesc cu pasi mai mici, mai calculati si cu un zambet calm si cald; e unul nou pe care l-am invatat astazi.

The feelings of tomorrow

O zi cu foarte multa lume in jurul meu, agitatie, stres, lucruri ce trebuie rezolvate. La ora 23:00 am renuntat si am decis ca e momentul sa am cateva momente doar pentru mine.

Asta e o seara in care urmatorul an sau doi din viata mea se vor schimba intr-un fel sau altul. Am iesit intr-un parculet din spatele blocului si mi-am aprins o tigara in racoarea serii. Un vant rece care parca simtea ce e in sufletul meu, tigara pe care o vezi cum se aprinde si se stinge repetat in intuneric cu multe semnificatii in momentele de genul asta, ganduri, ”strangerea” aia a sufletului pe care o simt atat de ritmic. E bucurie si teama in acelasi timp, e la fel ca linistea placuta din seara asta pe care uneori o detest.

Arunc tigara, mai arunc o privire spre cer si ma mint ca seara asta o sa fie una cu somn linistit ... pe maine.

Small things of the big day!

I work too much, I get lost in routine and details. I can’t live today because I’m already thinking about tomorrow and about the next day, and about the next week.

I appreciate some of the people but I can’t understand the actions of others. I want to change some things around me but I just can’t stand seeing the same mistakes over and over again.

I love the mornings, I’m childish when I’m tired, I don’t look for others to confirm my happiness.

Today is that kind of day in which I’m tired of doing everything, bored of convincing people of what’s right to do but smiling and knowing that it’s just a phase.

Today i took my compulsory loan: a song, a call, one word, a touch ... better now !