Se intampla iar ... realitatea ma loveste si pentru cateva secunde ma sustrag de la viata mea. Sunt momente in care oamenii nu sunt cum crezi tu si nici ei nu te gasesc cum se asteapta. De ce doare suferinta altuia, de ce oamenii la care ti sunt cel mai usor de ranit, de ce un cuvant ascunde atatea intelesuri, de ce ma astept sa pricep ceva din toate astea!? O linie fin conturata, un fir subtire incepe sa tina umbra sufletului tau ... e neincredearea si frica de a te mai deschide caci oricum tragi firele, de esti ca mine, inchei in mod stiut; mai sceptic si mai reticent cu ochi spalati de suferinta ta sau a celui care conteaza. Si atunci furi din univers o clipa pentru tine si te gandesti la toate cate ar fi putut fi altfel ...sunt doar minute pentru tine cand restabilesti o noua ordine in lume, o satisfactie puerila; un copil inalta un zmeu si e atat de plin de el pentru ca o face chiar el ...si unde-i adierea in tot poemul asta?! In paralel cu joaca ta de-a Dumnezeu o realitate perfida bate pasul dar nu pe loc cum ti-ai dori. Sa te obisnuiesti ca nimeni n-are timp de tine si de ramai in urma nu vor fi ochi care sa se-ntoarca dupa ai tai. Regret...ai vrea sa fi ca alti: uneori orb, alteori surd, intotdeauna apt sa calci pe sentimente. Dar o secunda cat imi bate-o pleoapa...eu nu m-am renegat pe mine niciodata si daca nu-s ca voi, ma bucur ca nu va apartin . O sa respir acelasi aer si o sa ascult aceleasi vorbe dar eu din coltul meu caci in cercul vostru m-am invartit destul . In tot hazardul ma doare suferinta ta pe care mi-o asum . Ar trebui ?! Nu mai conteaza , nu-ti pierde nopti in a ma judeca .
0 comments:
Post a Comment